mergeam spre unirea, centrul medical polisano pentru a-mi aviza un concediu medical.. universitate, peron stanga, in , out.. atentie, se inchid usile. Langa mine s-a asezat o doamna cu un copilas in brate.. undeva la 3-4 anisori, dragutz foc. ce ma face sa va povestesc acest lucru?.. bucuria din ochii copilului, inocenta sa. Avea in manute o carticica de povesti cu multe poze colorate, Vrajitorul din Oz. statea in bratele mamicii lui si ochisorii ii sclipeau in timp ce aceasta ii spunea povestea. Se oprise timpul in loc, era cuprins in povestea lui Dorothy, eram si eu cuprins alaturi de el. Ma gandesc cu jind la momentele cand timpul se scurgea printre personaje de basm , benzile desenate si bomboanele cu caramel. E fantastic cat poate face zambetul unui copil, fericirea din ochii lui...... probabil ca asta i-a alimentat pe parintii nostri sa ne creasca asa frumos. Bucuriile noastre sunt si bucuriile lor, amintirile noastre sunt si amintirile lor
am ajuns la unirii si cu un zambet larg am coborat, ma simteam voios, plin de energie... povestile ne fac mai fericiti, copii ne fac mai buni... soarele ne da lumina
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
hmm postul tau e cu dus si-ntors.. eu pot continua:
"si la unirii au coborat si ei si eu, apoi i-am furat copilului cartea, au alergat aia de la scorseze dupa mine, unuia i-am dat un picior, si a cazut pe scarile rulante si am iesit la suprafata. am deschis cartea .. si am inceput sa citesc.. aproape de clinica am primit un pistol dupa ceafasi am cazut lat.. era doamna aceea, apoi copilul mi-a dat un pumn un fata .. si mi-a zis ca data viitoare sa fiu atent ce poveste vreau sa citesc.. ca daca era alba ca sapada si cei sapte pitici.. venea cu ei si ma mutau in 8 pachete (el + ceilalti 7)";
sau .. :))nu mai zic ca te vad pervers
Trimiteți un comentariu